Managementul Resurselor Umane - Gromov Veceslav

CURSUniversitate USM Caiet MRU

preview iconExtras din document

Tema 1. Introducere în cursul „Managementul Resurselor Umane” (MRU) 1. Rolul resurselor umane în cadrul organizaţiei Resursele umane (RU) este singura resursă din cadrul unei întreprinderi care poate avea capacitatea de a-şi mări valoarea sa odată cu trecerea timpului, spre deosebire de toate celelalte resurse a întreprinderii, care se uzează dacă nu fizic, atunci moral. Dezvoltarea teoriei şi practicii în domeniul MRU necesită cunoaşterea şi înţelegerea cît mai deplină a rolului şi particularităţilor RU în cadrul organizaţiei:  RU reprezintă organizaţia. Oamenii reprezintă o resursă comună, resursă cheie, o resursă vitală de azi şi de mâine a tuturor organizaţiilor, care asigură supravieţuirea, dezvoltarea şi succesul competitiv al acestora.  RU reprezintă una dintre cele mai importante investiţii ale unei organizaţii, ale cărei rezultate devin tot mai evidente în timp. Organizaţiile cheltuiesc sume importante cu angajaţii lor, iar datorită costurilor antrenate nu numai remunerarea personalului, ci şi angajarea, menţinerea şi dezvoltarea personalului reprezintă una dintre cele mai evidente investiţii în resursele umane. Investiţia în oameni s-a dovedit a fi calea cea mai sigură de a garanta supravieţuirea unei organizaţii sau de a asigura competitivitatea şi viitorul acesteia.  RU sunt unice în ceea ce priveşte potenţialul lor de creştere şi dezvoltare, precum şi capacitatea lor de a-şi cunoaşte şi învinge propriile limite, pentru a face faţă noilor provocări sau exigenţe actuale. RU sunt valoroase, rare, dificile de imitat şi, relativ, de neînlocuit.  RU constituie un potenţial uman deosebit, care trebuie înţeles, motivat sau antrenat în vederea implicării cît mai depline a angajaţilor la realizarea obiectivelor organizaţionale.  RU sunt puternic marcate de factorul timp necesar schimbării mentalităţii, obiceiurilor, comportamentelor, etc.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Managementul Resurselor Umane Profesor: Gromov Veceslav