Cursul Valutar - Golban

Extras din document

O bancă activă în tranzacţii internaţionale trebuie să deţină sume oarecum echilibrate din toate valutele principale pentru a face faţă necesităţilor de plăţi internaţionale. De regulă, conturile deţinute la bănci străine nu trebuie să fie supraalimentate (sumele respective pot fi supuse riscului valutar), dar nici subalimentate (dacă apare un deficit de scurtă durată, costurile procurării sumelor necesare sunt ridicate). Poziţia valutară deschisă a unei societăţi bancare într-o anumită monedă străină reprezintă diferenţa dintre totalul creanţelor şi totalul angajamentelor băncii pe moneda străină respectivă. Astfel, se compară activele şi pasivele deţinute de bancă pe fiecare valută şi se determină poziţia băncii pe valuta respectivă: poziţie lungă sau poziţie scurtă. O poziţie valutară deschisă este definită ca poziţie lungă (LONG) atunci când totalul creanţelor depăşeşte totalul angajamentelor şi este definită drept poziţie scurtă (SHORT) atunci când totalul angajamentelor depăşeşte totalul creanţelor. Poziţiile valutare ale băncilor se schimbă continuu, din cauza operaţiunilor curente. Poziţia lungă dintr-o anumită valută are corespondent întotdeauna o poziţie scurtă într-o altă valută. Între poziţiile valutare înregistrate de o bancă şi modificarea cursului de schimb există o legătură ce influenţează performanţele bancare. Astfel, o situaţie favorabilă se înregistrează atunci când poziţia lungă creşte şi cea scurtă scade, iar situaţia nefavorabilă apare atunci când poziţia lungă scade şi cea scurtă creşte. Ceea ce urmăreşte o bancă este corelarea pe cât de mult posibil a poziţiilor lungi şi scurte pe diversele valute cu care lucrează deoarece astfel îşi poate minimiza expunerea la riscul valutar.