Introducere in filozofie economica - Filozofie economica

CURSUniversitate ASEM Profesor Rosca

preview iconExtras din document

Teoria economică este, de bună seamă, o ştiinţă aparte. De la debutul său, în secolul al XVIII-lea, şi până azi, ştiinţa economică a fost controversată din punct de vedere metodologic. Chiar şi în perioada sa de maxim prestigiu (prima jumătate a secolului al XlX-lea) au existat sceptici. Multe din premisele ei sunt platitudini de felul: indivizii sunt capabili să-şi ordoneze preferenţial opţiunile; sau: indivizii preferă să aibă mai multe bunuri decât mai puţine; sau: indivizii aleg acea opţiune pe care o preferă tuturor celorlalte. Alte premise sunt simplificările de genul: mărfurile sunt infinit divizibile; sau: indivizii sunt perfect informaţi. Pe temelia unor asemenea platitudini şi simplificări, a unor „premise asumate fără material probator sau în pofida acestuia", economiştii au înălţat un impunător edificiu teoretic. El încorporează un imens şi complicat aparat matematic, însă concluziile lui, fără a fi „neapărat false", sunt adesea inaplicabile. Poate fi ştiinţă o atare întreprindere? Iată o întrebare străveche, complexă şi obscură, dat fiind că nu este câtuşi de puţin clar ce anume înseamnă să afirmi (sau să negi) că teoria economică e o ştiinţă. A o numi ştiinţă comportă, fără îndoială, o conotaţie onorifică. O dată cu prestanţa ştiinţifică a teoriei economice cresc şi onorariile pentru consultaţii economice. Dar întrebarea: este sau nu o ştiinţă? suferă de o multiplă ambiguitate.[1] Vizează ea obiectivele respectivei întreprinderi, metodele folosite în ea, structura conceptuală a teoriei sau măsura în care disciplina poate fi unificată ori redusă la fizică. Afirmând că teoria este sau nu o ştiinţă, susţinem oare cu necesitate că este acelaşi fel de ştiinţă ca ştiinţele naturii? Sau admitem că ştiinţele sociale ar putea fi o specie diferită de ştiinţe decât cele ale naturii? Aceste întrebări, deşi n-au fost totdeauna descâlcite, i-au preocupat şi frământat pe filosofi şi pe economişti în decursul ultimelor două secole, păstrându-şi actualitatea şi în prezent. Pe la sfârşitul sec. XX s-a înregistrat chiar o puternică resurecţie a interesului pentru problemele filosofice şi metodologice referitoare la ştiinţa economică, interes manifestat în cercuri foarte largi.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Introducere in filozofie economica Obiect: Filozofie economica