Istoria filosofiei dreptului şi contemporaneitatea - Filosofia Dreptului

Extras din document

1. Filosofia dreptului în antichitate (Solon, Socrate, Platon, Aristotel, Cicero). 2. Momente din filosofia dreptului din Evul Mediu (Aureliu Augustin, Toma D´Aquino). 3. Filosofia dreptului în epoca modernă (Nicolo Machiavelli, Jean Bodin, Hugo Grotius, Thomas Hobbes, John Locke, Charles Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau, Immanuel Kant, Georg Hegel). 4. Momente din filosofia dreptului din epoca contemporană (Emile Durkheim, Hans Kelsen, Mircea Djuvara, Jean Carbonnier). Este folositor a cunoaşte istoria oricărei ştiinţe. Importanţa cunoştinţei istorice însă se arată mai ales în disciplinele filosofice, căci aici prezentul nu se înţelege fără trecut, trecutul retrăieşte în prezent. Problemele filosofice astăzi discutate sînt în mod esenţial care s-au prezentat şi gînditorilor antici. 1. Filosofia dreptului în antichitate FILOSOFIA GREACĂ SOFIŞTII – Protagoras, Gorgias, Ippias, Callicles ş. a. Fiind sceptici considerau că fiecare om are un mod propriu de a vedea şi de a cunoaşte lucrurile, prin urmare, nu poate exista o adevărată ştiinţă obiectivă şi universal valabilă, ci numai opinia individuală. Este celebră fraza lui Protagoras – omul este măsura tuturor lucrurilor. Negînd orice adevăr obiectiv, sofiştii negau de asemenea că există o justiţie absolută; chiar dreptul este, pentru ei, relativ, opinie schimbătoare, expresie a arbitrariului şi a forţei; just este ceea ce foloseşte celui mai puternic. La întrebarea este justiţia un bine sau un rău, sofiştii răspund că justiţia este în realitate un bine al altuia, este un avantaj pentru cel care comandă şi un rău pentru cel care se supune. Callicles – ce vrea natura este ca omul puternic să domine pe cel slab. El ajunge la nihilism juridic susţinînd că legea este făcută de cei slabi şi nevolnici pentru a se proteja de cei puternici, întrucît omul cu destulă inteligenţă va dispreţui legea ca o convenţie umană, iar cel abil şi curajos o va ocoli, făcînd el însuşi legea. ...