Abordarea ergonomică a activităţilor este o sferă destul de nouă de cercetare, cu mari perspective în creşterea calităţii muncii. Toate traseele participării eficiente se întâlnesc în relaţia, încă insuficient adâncită, dintre caracteristicile cadrului şi efectele oricărui tip de implicare. Astăzi, pare uşor de înţeles că omul modern trebuie ajutat săobţină performanţe printr-o perfectă integrare a elementelor care condiţionează performanţa, la nivel general şi specific. Dar, de la înţelegerea acestor determinări până la găsirea soluţiilor, în cadrul fiecărui tip de activitate, al fiecărei organizaţii, de la construcţia cadrului până la funcţionarea ergonomică a tuturor componentelor lui sunt distanţe greu de străbătut. De altfel, ergonomia este astăzi un concept complex, care a depăşit în conţinut sfera iniţială, caracterizată prin intenţia normării raţionale a activităţilor. Dimensiunea ergonomică are în vedere o zonă intens calitativă, urmăreşte toate tipurile de corelări, din perspectiva unuia sau mai multor factori motori. Ergonomia s-a dezvoltat ca o disciplină de sinteză care pune în valoare elementele unor simbioze multiple. Calităţile ergonomice ale unui echipament, produs, cadru, nu trebuie să satisfacădoar exigenţele cantitative şi calitative ale unei activităţi, nici doar confortul simţurilor celor antrenaţi, ci şi confortul lor intelectual, starea globală de bine a acestora. Gândirea ergonomică nu rămâne la nivelul conceptelor şi principiilor, ea coboară, infinitesimal, în detalii şi relaţii, în interferenţe şi restructurări. O zonă relativ nouă a organizării ergonomice o reprezintă biroul. Şi asta nu numai pentru că societatea modernă l-a transformat în mod indubitabil într-un "spaţiu de producţie", ci şi pentru că în acest univers s-au produs, în ultimele două decenii, mai ales, prefaceri uluitoare. Prin tehnologiile informaţiei biroul şi-a schimbat aspectul şi modelul. Au apărut alte fluxuri şi nevoi, biroul s-a adaptat unei alte dinamici informaţionale. ...
Comentariul tau va fi primul
Curs: Organizare ergonomica a muncii in birou Obiect: Ergonomia