Univesul Economiei Sociale - Economie si Politici Sociale

CURSUniversitate Universitatea Agrara de Stat din Moldova Profesor Nu Este Specificat

preview iconExtras din document

1.1 Componenta socială a activităţii economice 1.2 Economia socială – ştiinţă derivată Desfăşurarea oricărei activităţi economice, precum şi creşterea eficienţei sale, implică nu numai aspectele tehnico-economice, dar şi pe cele sociale, culturale, politice, religioase etc., toate acestea devenind premise esenţiale ale dezvoltării de ansamblu a unei economii şi a fiecărei activităţi economice. Dacă interesul general al anilor ’60 –’70 s-a concentrat mai mult asupra economicului, datorită constrângerilor determinate de diversificarea nevoilor, dar şi atracţiei pentru problematica creşterii economice şi realizarea echilibrului economic, astăzi, accentul s-a mutat asupra laturii sociale, ca mijloc fundamental de realizare a economicului, datorită manifestării sărăciei ca fenomen multidimensional şi ca mod de viaţă, adâncirii inegalităţilor apărute în nivelele de dezvoltare al ţărilor, a diferenţierilor tot mai evidente a claselor sociale, etc. Orice activitate economică se desfăşoară cu ajutorul omului şi pentru om. Omul este o fiinţă creatoare care prin muncă acţionează în cadrul activităţii economice asupra resurselor pentru a obţine bunuri şi servicii necesare satisfacerii nevoilor. Acţiunea individului în cadrul unei economii este foarte importantă, şi de aceea abordarea socială a problemelor este importantă pentru concilierea diverselor interese ale numeroaselor categorii şi grupuri sociale, în vederea realizării progresului general.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Univesul Economiei Sociale Obiect: Economie si Politici Sociale