Costul Productiei. Profitul si rentabilitatea. Preturile si tarifele. - Economia Intreprinderii

Extras din document

1. Cheltuielile întreprinderii. Clasificarea cheltuielilor la fabricarea producţiei. 2. Încasările de la realizarea producţiei (lucrărilor, serviciilor). Profitul şi rentabilitatea. 3. Căile de reducere a cheltuielilor la fabricarea producţiei. 4. Preţurile şi tarifele. Cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor întreprinderii o deţin cheltuielile pentru fabricarea producţiei. Întreprinderea suportă, de asemenea, cheltuieli la realizarea (desfacerea) producţiei, adică suportă cheltuieli extraproductive sau comerciale (pentru transport, ambalaj, păstrare, reclamă etc.). Cheltuielile de producţie şi cheltuielile comerciale alcătuiesc costul total sau comercial al producţiei. Determinarea reală a acestuia la întreprindere este necesară pentru:  investigaţiile marketing şi adoptarea în baza acestora a deciziei privind începerea procesului de fabricare a unui nou articol (prestării unui nou tip de servicii) cu cheltuieli mai mici;  stabilirea gradului de impact al anumitelor articole de cheltuieli asupra costului producţiei (lucrărilor, serviciilor);  formarea preţurilor;  calcularea corectă a rezultatelor financiare ale activităţii, iar respectiv şi a impozitului pe venit. Costul producţiei (lucrărilor, serviciilor) este astfel estimarea valorică a resurselor naturale, materiale, termoenergetice, fondurilor fixe, resurselor de muncă şi a altor resurse utilizate în procesul de fabricare şi realizare a produselor (lucrărilor, serviciilor). Cheltuielile ce formează costul producţiei (lucrărilor, serviciilor) se grupează conform conţinutului lor economic în următoarele elemente: • cheltuieli materiale (minus deşeurile restituibile), cota acestora în suma totală a cheltuielilor constituie 60-90%; doar în ramurile industriei extractive cota lor e mai mică; • cheltuielile pentru retribuţia muncii personalului principal de producţie al întreprinderii, inclusiv primele pentru rezultatele de producţie; • cheltuielile pentru necesităţile sociale sunt defalcările în fondurile sociale extrabugetare (de pensii, asigurări sociale, angajare a forţei de muncă, de asigurare medicală obligatorie); • amortizarea fondurilor fixe – uzura fondurilor fixe de producţie, egală cu suma defalcărilor de amortizare. Tot aici intră şi amortizarea accelerată a fondurilor fixe, precum şi indexarea lor; • alte cheltuieli sunt impozitele, defalcările în fondurile extrabugetare speciale, plăţile pentru degajările maximal admisibile (degajarea substanţelor poluante), asigurarea obligatorie a bunurilor întreprinderii etc. ...