Adolfo Bioy Casares - plan de evadare - Dumitras Tudor

Extras din document

Silvinei ocampo 27 ianuarie. 22 februarie. încă nu s-a terminat prima dupâ-amiază pe aceste insule şi am şi văzut ceva atît de grav, Incit trebuie să-ţi cer ajutor, fără oco¬lişuri, fără nici o delicateţe. Voi încerca să mă explic ordonat. Acesta este primul paragraf al primei scrisori a nepotului meu, locotenentul de marină Enrique Nevers. Dintre prieteni şi rude, se va găsi cine să spună că nemai¬pomenitele şi uluitoarele lui aventuri par să explice acel ton de alarmă, dar că ei, „intimii" ştiu că adevărata explicaţie o dă caracterul lui timid. Găsesc în acel paragraf proporţia de adevăr şi greşeală pe care o pot avea cele mai bune profeţii; afară de asta, nu cred că e drept să-1 definesc pe Nevers ca laş. E adevărat că el însuşi a recunoscut că era un erou cu totul nepo¬trivit pentru catastrofele care i s-au întîm-plat. Nu trebuie să uităm care erau ade¬văratele sale preocupări; şi nici ceea ce era extraordinar în acele catastrofe. Din ziua în care am plecat din Saint-Martin pînă azi, m-am gîndit necontenit, ca în delir, la Irene, spune Nevers, cu obiş¬nuita lui lipsă de pudoare, şi continuă: M-am gîndit de asemenea la prieteni, la nopţile de causerie în vreo cafenea de pe Rue Vauban, printre oglinzi întunecate, la hotarul iluzoriu al metafizicii. Mă gîndesc la viaţa pe care am lăsat-o şi nu ştiu pe cine să urăsc mai mult, pe Pierre sau pe mine însumi. Pierre este fratele meu mai mare; ca şef al familiei, a hotărît îndepărtarea lui Enrique; lui îi revine responsabilitatea. La 27 ianuarie 1913, nepotul meu s-a îmbarcat pe Nicolăs Baudin, în direcţia Cayenne. Cele mai bune momente ale că¬lătoriei le-a petrecut cu cărţile lui Jules Verne, cu o carte de medicină Bolile tro¬picale pe înţelesul tuturor, sau scriind la lucrarea sa Addenda la Monografia asupra cercetărilor lui Oleron; cele mai neplăcute momente, fugind de conversaţii despre poli¬tică sau despre viitorul război, conversaţii pe care apoi a regretat că nu le-a ascultat, în cală, călătoreau vreo patruzeci de depor¬taţi; după mărturisirea proprie, noaptea îşi imagina (mai întîi ca o povestire pentru a uita teribilul destin, apoi, involuntar, cu insistenţă aproape supărătoare) că coboară în cală, răzvrătindu-i. în colonie nu există pericol de a recădea pradă acestor închipuiri, declară el. Tulburat de spaima de a trăi într-o închisoare, nu făcea deosebiri: paz¬nicii, puşcăriaşii şi eliberaţii, toţi îi repugnau. La 18 februarie a debarcat la Cayenne. L-a primit adjutantul Legrain, un om zdren¬ţăros, un fel de frizer de campanie cu pâr blond cîrlionţat şi ochi albaştri. Nevers l-a întrebat de guvernator. — E pe insule. — Să mergem să-1 vedem. — Bine, răspunse moale Legrain. Avem timp să ne ducem pînă la Palatul Admi¬nistraţiei, să luăm ceva şi să ne odihnim. Pînă ce nu pleacă Schelcher-ul, nu puteţi merge. — Cînd pleacă ? — Pe 22. ...