În anul 2014, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a evaluat dezvoltarea și aplicarea politicii de concurență din România1 și, în concluziile raportului său, a evidențiat faptul că România are un regim de concurență aliniat standardelor și practicii internaționale. Această situație este rezultatul preocupării permanente a Consiliului Concurenței de a îmbunătăți eficiența aplicării politicii de concurență și al capacității instituției de a face piețele să funcționeze mai bine. Ca o consecință a acestui fapt, dar și a interesului pentru îmbunătățirea cadrului instituțional și a celui de aplicare a legii, se remarcă o serie de acțiuni ale Consiliului Concurenței care țin de modificarea cadrului de analiză și a celui legal (legi, legislație secundară, proceduri etc.). Una din inițiativele strategice ale Consiliului pentru creșterea performanței vizează consolidarea expertizei interne în materie de analiză economică. Creat în 2012, ca parte a Direcției Cercetare-Sinteze, Grupul de Analiză Economică a jucat un rol tot mai activ în activitatea autorității de concurență din ultima perioadă. În ceea ce privește efortul Consiliului Concurenței de îmbunătățire a cadrului legal, acesta s-a concretizat printr-o serie de modificări care au vizat paliere diverse: legi, legislație secundară, proceduri etc. Prezentăm, în continuare, principalele modificări aduse cadrului legal în anul 2014. 1. Prin Ordonanța Guvernului nr. 12/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 586 din 06.08.2014, a fost modificată și completată Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale. Modificările și completările Legii nr. 11/1991 se referă la următoarele aspecte: • Formularea unei definiții cadru a concurenței neloiale și delimitarea competențelor autorităților și instituțiilor publice cu atribuții în domeniu; • Modernizarea textului legii, prin definirea unor concepte în concordanță cu sintagmele utilizate la nivel comunitar; • Consolidarea scopului legii de asigurare a concurenței loiale și eliminarea obligației de a aplica amenzi contravenționale în toate cazurile de constatare a încălcării legii; • Degrevarea autorității de concurență de cazurile minore și concentrarea acesteia pe cazurile care prezintă importanță; • Delimitarea competențelor Plenului Consiliului Concurenței și ale inspectorilor de concurență; • Descurajarea întreprinderilor și a autorităților/instituțiilor publice de a nu pune la dispoziția autorității de concurență datele și informațiile necesare soluționării sesizărilor; • Introducerea atribuției de monitorizare a deciziilor emise de către autoritatea de concurență prin care s-au impus măsuri de încetare/interzicere a practicilor comerciale neloiale; • Facilitarea procedurii de soluționare a sesizărilor;
Comentariul tau va fi primul
19:00Curs: Dtreptul concurentei Obiect: Dreptul concurentei