Brokerul vamal - Drept Vamal

CURSUniversitate USM Profesor Ciobanu

preview iconExtras din document

Brokerul vamal este o persoana juridică, înregistrată în conformitate cu legislaţia, care deţine licenţă pentru activitatea de broker vamal, eliberată de Camera de Licenţiere, şi care, pe principiile reprezentării directe sau indirect (prin reprezentare direct înţelegem raportul prin care Brokerul Vamal acţionează în numele şi pe contul unei alte personae iar prin reprezentare indirect înţelegem raportul prin care Brokerul Vamal acţionează în nume propriu, dar pe contul unei alte personae), declară mărfurile, le prezintă pentru vămuire, efectuează şi alte operaţiuni vamale. Broker vamal poate fi orice persoană juridică, indiferent de forma organizatorico-juridică a acesteia, care a obţinut de la Serviciul Vamal, în modul stabilit, autorizaţia de broker vamal. Pentru obligaţia vamală apărută brokerul vamal răspunde solidar cu plătitorul vamal. Raporturile dintre brokerul vamal şi persoana pe care o reprezintă se stabilesc în baza unui contract, încheiat cu respectarea cerinţelor legislaţiei în vigoare, care urmează să prevadă, în mod obligatoriu, tipul de reprezentare. Contractul menţionat se prezintă organelor vamale la cererea acestora şi justifică împuternicirile brokerului vamal de a reprezenta declarantul. Licenţierea activităţii de broker vamal se efectuează în conformitate cu prevederile Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător şi ale Codului Vamal. ...

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Brokerul vamal Obiect: Drept Vamal