1. Dizolvarea societăţilor comerciale 2. Lichidarea societăţilor comerciale 3. Insolvabilitatea Societatea comercială se constituie pe baza actului constitutiv şi prin îndeplinirea formalităţilor cerute de lege. Ca persoană juridică, societatea comercială se află în raporturi juridice cu asociaţii şi stabileşte asemenea raporturi cu terţii. Având în vedere această realitate, încetarea existenţei societăţii comerciale reclamă realizarea unor operaţii care să aibă drept rezultat nu numai încetarea personalităţii juridice, ci şi lichidarea patrimoniului societăţii, prin exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor sociale. În consecinţă, potrivit legii, încetarea existenţei societăţii comerciale impune parcurgerea a două faze: dizolvarea societăţii şi lichidarea societăţii. Faza dizolvării societăţii cuprinde anumite operaţii care declanşează şi pregătesc încetarea existenţei societăţii. În această fază, personalitatea juridică nu este afectată, însă dizolvarea pune capăt activităţii normale a societăţii. Faza lichidării societăţii cuprinde acele operaţii de lichidare a patrimoniului societăţii, plata creditorilor şi împărţirea soldului între asociaţi. În această fază, societatea continuă să îşi păstreze personalitatea juridică, dar ea este subordonată cerinţelor lichidării. Cele două faze sunt distincte şi, în consecinţă, ele trebuie parcurse în mod succesiv, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege pentru fiecare. Prin dizolvarea societăţii comerciale se înţelege desfiinţarea ei ca persoană juridică, încetarea existenţei ei, şi nu numai a contractului sau statutului. Dizolvarea societăţii comerciale reprezintă o etapă în procesul de încetare a personalităţii juridice, formată dintr-un ansamblu de operaţiuni care au ca urmare lichidarea patrimoniului societăţii în cauză. ...
Comentariul tau va fi primul
Curs: Incetarea personalitatii juridice a societatilor comerciale Obiect: Drept Economic