1. Tratatul de la Maastricht: geneză, obiective 2. Politica externă şi de securitate comună 3. Noi direcţii de dezvoltare a Uniunii Europene 9.1. Tratatul de la Maastricht: geneză, obiective Edificiul construit de Tratatul de la Roma şi completat de Actul Unic European au angajat Comunitatea către o politică economică şi monetară foarte ambiţioasă ce şi-a propus ca scop final moneda unică. Această evoluţie în trepte a fost brusc zdruncinată de prăbuşirea sistemului comunist şi de războiul din Golf. In faţa acestor evenimente, Uniunea Europeană a reacţionat cu o eficacitate recunoscută chiar şi de cei mai critici observatori ai fenomenului integraţionist vest-european. Faţă de blocul est-european, Comunitatea a adoptat rapid programe de ajutorare şi de cooperare pe termen lung (PHARE, TEMPUS etc), a înfiinţat un organism de finanţare (BERD) şi, cea mai importantă realizare, a oferit acestor ţări un pol de atracţie şi de speranţă neaşteptat, prin semnarea Acordurilor de asociere care lasă deschisă opţiunea integrării depline în UE după anul 2000. în schimb, ineficacitatea Comunităţii în faţa evenimentelor din fosta Iugoslavie şi prezenţa mai mult decorativă în războiul din Golf contra Irakului au arătat liderilor comunitari imensul decalaj existent între puterea economică şi comercială a "celor 12" şi incapacitatea militară şi diplomatică de "a vorbi cu o singură voce", de a se manifesta ca o veritabilă putere. Aceste realităţi au grăbit "coagularea" unui puternic curent pentru unitate, Consiliile Europene la vârf decizând organizarea la 15 decembrie 1990 a două Conferinţe interguvernamentale, una consacrată elaborării "Tratatului de Uniune politică", iar alta elaborării "Tratatului de uniune economică şi monetară". Aceste două tratate au fost reunite sub unul singur, tratat cunoscut sub numele de Tratatul Uniunii Europene. Momentul 7 februarie 1992 reprezintă data de la care Piaţa comună a devenit Uniunea Europeană, denumirea oficială a celui mai puternic grup integraţionist european. ...
Comentariul tau va fi primul
Curs: Perspectivele Uniunii Europene Obiect: Drept Comunitar European