Conform Codului Civil, prin contract de donaţie, se înţelege acel contract prin care o parte (donator) se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părţi (donatar). Contractul de donaţie prin care donatorul se obligă să transmită în viitor întreg patrimoniul actual sau o fracţiune din el fără a specifica bunurile care urmează să fie predate este nul. Contractul de donaţie care stipulează obligaţia donatarului de a achita datorii sau sarcini care nu există la momentul încheierii contractului este nul dacă natura şi întinderea datoriilor sau sarcinilor nu sînt stipulate în contract. Contractul care prevede predarea bunului după decesul donatorului este nul. Conform literaturii de specialitate, donaţia este contractul prin care prin care una din părţi, numită donator, îşi micşorează în mod irevocabil patrimoniul său cu un drept, mărind patrimoniul celeilalte părţi, numită donatar, cu acelaşi drept, fără a urmări să primească ceva în schimb. Caracterele juridice a) Unilateral, creînd obligaţii doar în sarcina donatorului. Donatorul nu îşi asumă nici o obligaţie faţă de donator, avînd în schimb o îndatorire de recunoştinţă, care însă este de natură legală şi nu contractuală, fiind sancţionată cu revocarea donaţiei, în cazul în care donatorul se face vinovat de ingratitudine faţă de donator. b) Gratuit al donaţiei constă în aceea că donatorul acceptă să dobîndească unul sau mai multe bunuri fără să se oblige la plata vreunui echivalent al bunurilor respective. c) Irevocabil. Are forţă obligatorie între părţi. Dar, irevocabilitatea donaţiilor are un caracter special, mai accentuat decît forţa obligatorie a oricărui contract, în sensul că în materie de donaţii irevocabilitatea priveşte nu numai efectele, ci însăşi esenţa contractului, fiind o condiţie de valabilitate pentru formarea lui. d) Translativ de proprietate. e) Ca şi orice contract, donaţia presupune un acord de voinţă, pe de o parte voinţa donatorului, adică animus donandi de a transmite un bun, iar de cealaltă parte, voinţa donatarului de a-l accepta. Fără oricare dintre aceste 2 elemente, donaţia nu este posibilă. Ceea ce interesează la donaţie, este intenţia.
Comentariul tau va fi primul
18:55Curs: Contract de donatie Obiect: Drept Civil