Srept procesual penal - Dolea Igor

CURSUniversitate Universitatea de stat Caiet Drept Procesual Penal

preview iconExtras din document

Constituţia Republicii Moldova stabileşte obligaţia generală a statului de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată (art. 28). Activitatea desfăşurată în cadrul unui proces penal reprezintă un grad înalt de posibilitate ca să fie deranjată intimitatea persoanelor, iar unele acţiuni procesuale cum ar fi, de exemplu, percheziţia, interceptarea comunicărilor constituie aproape în toate cazurile o tulburare a acestei sfere. De aceea prevederea constituţională amintită a fost dezvoltată şi detaliată în art. 15 din CPR Principiul în discuţie este într-o dependenţă strânsă cu aşa concepte cum ar fi inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenţei. Dat fiind faptul că acestea din urmă fac parte din alte principii ale procesului penal, ele nu vor fi examinate la acest principiu. Potrivit practicii judiciare CEDO, viaţa privată este un concept ce include integritatea fizică şi morală a persoanei (X. şi Y. v. Olanda, 1985). Deşi Curtea a menţionat că nu consideră posibil sau necesar să încerce să dea o definiţie exhaustivă a noţiunii de "viaţă privată", ea a considerat că ar fi prea restrictiv de a limita conceptul dat la un "cerc interior", în care individul poate să-şi trăiască viaţa după bunul său plac şi a exclude în aşa fel lumea exterioară. Respectul pentru viaţa privată trebuie să cuprindă întro măsură oarecare dreptul de a stabili şi dezvolta relaţii cu alte fiinţe umane cu caracter profesional sau de afaceri (Niemietz v. Germania, 1992). în aşa fel, viaţa privată este un concept mult mai larg decât viaţa intimă şi familială şi include neapărat şi dreptul de a dezvolta relaţii cu alte persoane şi cu lumea exterioară. Viaţa familială include toate relaţiile care apar în cadrul unei familii fondate prin căsătorie sau a relaţiile ce apar în urma maternităţii sau paternităţii, indiferent de faptul dacă aceste relaţii au apărut în urma unei căsătorii legale şi indiferent de relaţiile

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Srept procesual penal Profesor: Dolea Igor