INTRODUCERE ÎN STUDIUL DOCTRINELOR ECONOMICE 1.1. Gândirea economică şi importanţa cunoaşterii istoriei gândirii economice. Pentru a putea înţelege confruntările de idei ce au loc astăzi în cadrul ştiinţelor economice, ca şi tendinţele şi evoluţia principalelor curente de gândire economică este necesară efectuarea, chiar şi succintă, a unei incursiuni în istoria gândirii economice. Gândirea economică este un fenomen complex care se modifică în decursul timpului. Izvorul gândirii economice îl constituie viaţa sau activitatea economică a oamenilor sau mai pe scurt economia. Gândirea economică reprezintă ansamblul reflecţiilor referitoare la viaţa economică a societăţii (idei, opinii, teorii, doctrine economice etc.) rezultate în urma interacţiunii dintre caracteristicile obiective ale mediului social (şi implicit ale mediului natural) în care se fac reflecţii şi calităţile subiective ale celor ce fac respectivele reflecţii (în principal – interesele lor). Calitatea acestor reflecţii economice (idei, teorii, doctrine) depinde de mulţi factori, dintre care trei relativ mai importanţi: - sfera de cuprindere a acestor reflecţii (întreprindere, economia naţională, economia mondială); - interesele pe care le exprimă şi le apără gânditorul respectiv; - erudiţia lui (gradul lui de înzestrare cu cunoştinţe de specialitate). După gradul de pătrundere în natura fenomenelor şi proceselor economice comentate (sau nivelul teoretic al reflecţiilor economice) reflecţiile pot să facă parte fie din cunoaşterea comună, la care participă toţi oamenii în viaţa de toate zilele, fie din cunoaşterea specializată, practicată de persoanele care au ales drept domeniu predilect de cercetare viaţa economică (economişti). La rândul lor, se pot face reflecţii fie cu caracter empiric (bazate pe experimente), fie cu caracter teoretic sau ştiinţific, în sensul că pentru formularea lor s-a recurs la un instrumentar analitic mai mult sau mai puţin sofisticat (inducţie, deducţie,
Comentariul tau va fi primul
Curs: Doctrine economice Profesor: Cucos Iacob