Filozofia Dreptulu - Craiovan Ion

Extras din document

Filosofia dreptului, după cum o arată şi numele, este acea ramură sau parte a filosofiei, care priveşte dreptul în esenţa sa universală, spre deosebire de ştiinţa dreptului care studiază dreptul în natura şi caracterele lui particulare. Nici o ştiinţă juridică specială din marea familie a ştiinţelor juridice nu poate să spună ce este dreptul în general, ceea ce are el universal, ci, poate numai să spună ce este dreptul la un anumit popor (de ex., drept anglo-saxon, drept francez, drept german, etc.), într-un anumit moment dat. Deci, cercetarea dreptului în general depăşeşte competenţa oricărei ştiinţe juridice, ea fiind apanajul filosofiei dreptului. Dacă juriştii, reflectând asupra domeniului lor, propun noţiuni generale ca: izvor de drept, normă juridică, raport juridic, act juridic, fapt juridic, subiect de drept, aplicarea dreptului, legalitate, etc., filosofii elaborează diferite modele explicative tipice filosofării, propunând noţiuni de maximă generalitate ca: normă, raport social, act, fapt, esenţă, fenomen, sistem, structură, principiu, cauză, efect, etc., toate acestea ţinând de o ramură sau alta a filosofiei. Căci pe filosofi nu-i interesează analiza înfăţişărilor concrete, variabile ale dreptului, ci generalitatea lui, în timp ce pe jurişti îi interesează tocmai înfăţişarea lui concretă, determinată desigur prin prisma unei perspective generale asupra lui. De aceea filosofia dreptului este filosofia însăşi aplicată şi asupra dreptului: "Filosofia dreptului meditează asupra conceptului de Drept, asupra celui de Justiţie, de care nu se interesează nici o ştiinţă juridică particulară, deşi, paradoxal, fundamentele acestora îl au ca unic temei". În acest sens, filosofia dreptului este o proiecţie conceptualizată asupra dreptului, pentru a-i dezvălui raţiunile participării lui la universalitatea fiinţei în devenire, temeiul situării lui în lume, măsura în care el se adevereşte ca fiind pentru fiinţa umană speranţa pentru adevăr şi binele public. Dorind să-i contureze problematica, profesorul Giorgio Del Vecchio arată într-o celebră lucrare, "Lecţii de filosofie juridică", că filosofia dreptului îşi orientează cercetările în trei planuri: ● în plan logic, investigând dreptul în totalitatea sa logică, adică să ştim care sunt elementele esenţiale comune tuturor sistemelor juridice trecând peste particularităţile lor şi urmărind conceptul universal al dreptului ● în plan fenomenologic, dezvăluind că "dreptul pozitiv nu e produsul unor cauze speciale şi excepţionale, ci este un fenomen comun tuturor popoarelor în toate timpurile, cu alte cuvinte , este un produs al naturii umane" ● în plan deontologic, evidenţiind faptul că juristul practician se mărgineşte a înţelege şi a interpreta în sens propriu normele pozitive, neîntrebându-se dacă nu ar putea să existe şi altele mai bune. Ştiinţele juridice prin natura lor, se mărginesc să aplice un sistem