Sistemul de retribuire 1.1. Sistemul de retribuire: componenţă şi structură. 1.2. Formele de retribuire: în acord şi în regie. Acord direct şi progresiv, individual, colectiv şi global. 1.3. Salariul: conţinut şi forme. Salariul teoretic şi efectiv, nominal şi real. 1.1. Sistemul de retribuire: componenţă şi structură. Sistemul de retribuire cuprinde ansamblul prevederilor prin care se stabilesc salariile individuale, în raport cu munca depusă şi eficienţa acesteia. În condiţiile economiei de piaţă, firmele cu capital privat îşi pot stabili propriul sistem de salarizare, iar pentru firmele cu capital de stat sau majoritar de stat se asigură încă o îndrumare centralizată privind întocmirea sistemelor de salarizare. Sistemul de retribuire cuprinde: a.) salariul tarifar; b.) reţele tarifare; c.) indicatoare de calificare. Salariul tarifar reprezintă salariul pe unitate de timp:(oră, zi, lună), stabilit prin contractul de muncă. Reţelele tarifare asigură diferenţierea salariilor în funcţie de nivelul de calificare a muncitorilor, respectiv de nivelul de complexitate a lucrărilor pe care aceştia le execută. Indicatoarele de calificare stabilesc, pe meserii, cunoştinţele teoretice şi practice pe care trebuie să le posede un muncitor pentru executarea lucrărilor cu un anumit grad de complexitate. În cazul în care un salariat execută lucrări de nivel superior nivelului său de calificare, atunci el trebuie să fie salarizat corespunzător categoriei lucrărilor executate. Pentru alte categorii de personal în afară de muncitori, stabilirea salariilor tarifare se realizează pe clase şi funcţii în mod diferenţiat, ţinând seama de complexitatea lucrărilor, de gradul de răspundere şi de nivelul de pregătire necesar pentru realizarea sarcinilor. 1.2. Formele de retribuire: în acord şi în regie. Acord direct şi progresiv, individual, colectiv şi global. În cadrul sistemelor proprii de salarizare, conducerile firmelor împreună cu reprezentanţii salariaţilor stabilesc, prin contractul colectiv de muncă, formele de salarizare ce vor fi aplicate în firmă. În general se utilizează : salarizarea după timpul lucrat(în regie), şi salarizarea în acord. Salarizarea în regie presupune stabilirea nivelului salariului, nu numai în funcţie de timpul lucrat, ci şi de modul în care salariatul şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin prin fişa postului. Salarizarea în acord corespunde atât intereselor salariaţilor, cât şi conducerilor firmelor, deoarece drepturile salariale ale acestora sunt determinate de cantitatea şi calitatea produselor sau serviciilor realizate şi de tarifele calculate pe baza normelor de timp sau de producţie.
Comentariul tau va fi primul
22:29Curs: Sistemul de retribuire Universitate: Colegiul de Constructii din Chisinau