Publicitatea în turism - Colegiu AGRO

CURSCaiet Turism Profesor R.N

preview iconExtras din document

CAPITOLUL I Publicitatea în turism: concept și particularități Dificultăţile apărute în valorificarea patrimoniului turistic şi îndeosebi în folosirea integrală a capacităţilor de transport şi a celor hoteliere, precum şi cererea de servicii suplimentare au generat creşterea interesului pentru implementarea marketingului în domeniul turismului. Activitatea de promovare în turism reprezintă transmiterea pe diferite canale, de către firma turistică, de mesaje menite să-l influențeze pe consumator asupra produsului turistic și să-i dezvolte o atitudine pozitivă față de serviciul oferit. Acţiunile promoţionale în turism, la fel ca şi în celelalte domenii, vizează atât atragerea de noi clienţi cât şi păstrarea celor vechi, adresându-se fie direct, fie prin reţele de intermediari, întregului public sau unui segment ţintă precizat. Chiar dacă producerea şi comercializarea produselor turistice se realizează la nivel local, activitatea de promovare se poate desfăşura și pe plan naţional sau internaţional.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Publicitatea în turism Universitate: Colegiu AGRO