Particularităţi ale creditului comercial în economia de piaţă - Ciobu Stela

Extras din document

Determinarea riguroasă a necesităţilor de finanţare ale firmei constituie o condiţie de bază pentru succesul unei acţiuni antreprenoriale. În stabilirea necesităţilor de finanţare este necesar să se parcurgă următoarele etape: - identificarea necesităţilor de finanţare ale firmei; ƒ- gruparea necesităţilor de finanţare în imperative şi opţionale; ƒ- dimensionarea precisă a sumelor necesare satisfacerii fiecărei necesităţi de finanţare; -ƒ stabilirea perioadelor în care necesităţile de finanţare trebuie şi pot fi satisfăcute (scurte, medii şi lungi); -ƒ precizarea necesităţilor care pot fi finanţate din surse proprii; -ƒ stabilirea necesităţilor care vor fi finanţate din surse externe firmei. Pentru satisfacerea necesităţilor financiare ale firmei în condiţii cât mai avantajoase, întreprinzătorul-manager trebuie să identifice sursele posibile de finanţare a acestora. Printre aceste surse regăsim şi creditul comercial, care deţine în ţări cu economie de piaţă dezvoltată o pondere importantă ca sursă de finanţare (Japonia - 30%, Franţa - 20%, SUA – 10%). Creditul comercial este acel credit acordat între producători şi comercianţi prin vânzarea mărfurilor, în schimbul unor instrumente de credit (sau efecte de comerţ). De asemenea reprezintă o amânare la plată, acordată de un furnizor de mărfuri sau de servicii, clientului său. Fiind un împrumut civil, creditul comercial se deosebeşte fundamental de creditul bancar prin aceea, că în timp ce banca împrumută banii depunătorilor sau fonduri ale altor bănci, împrumutătorul (creditorul) civil împrumută banii săi. Acest tip de împrumut fiind civil, chiar dacă generează obligaţii comerciale, prin aplicarea prezumţiei instituite prin art. 4 Cod comercial, nu poate fi calificat ca operaţiune bancară. Resursele partenerilor de afaceri constituie una dintre cele mai vechi şi eficace modalităţi de atragere de resurse financiare de către un întreprinzător. Această soluţie de finanţare a ciclului de exploatare se poate utiliza atât în relaţiile cu furnizorii de materii prime, materiale, utilităţi etc., cât şi cu distribuitorii şi clienţii firmei. Astfel în relaţiile cu furnizorii se primesc materii prime, materiale, semifabricate etc., care se folosesc în procesul de producţie, iar plata lor se efectuează după o anumită perioadă convenită de părţi şi stipulată în contract. Utilizarea acestor resurse materiale livrate de furnizori fără a le plăti echivalează cu atragerea de către firmă a unui capital de valoarea respectivelor resurse, fără dobândă. Astfel se evită apelarea la un credit bancar curent pentru plata furnizorilor. ...