Uzul si Abitatia - Cimil

Extras din document

Dreptul de uzufruct 1. Evoluţia noţiunii şi definirea dreptului de uzufruct Termenul „uzufruct" provine tot din înţelepciunea juridică a Romei antice şi este constituit din cuvintele uzus (a folosi) şi fructus (a culege fructele). Conform definiţiei formulate de renumitul jurist roman Paulus, uzufructul este dreptul de a folosi şi de a culege fructele, roadele unor lucruri străine, lăsându-se neatinsă substanţa1. Deci, uzufructul este dreptul unei persoane de a poseda, a folosi şi de a culege fructele de la un lucru ce aparţine cu drept de proprietate privată unei alte persoane. Încă din timpurile dreptului privat roman, dreptul de uzufruct este o servitute personală, graţie faptului că este instituit asupra unui lucru străin, este constituit în favoarea unei anumite persoane, nefiind susceptibil de a fi transmis altei persoane nici prin acte juridice dintre vii (inter vivos), nici pentru cauză de moarte (mortis causa), nici prin moştenirea în baza legii. Deci, dreptul de uzufruct este un drept inalienabil (art.398 C.civ.). De remarcat că în evoluţia sa multiseculară noţiunea de uzufruct nu a suferit modificări substanţiale, esenţa rămânând aceeaşi cum a definit-o la timpul său Paulus şi alţi jurişti romani. Conform art.395 alin.(1) al Codul civil al Republicii Moldova (în continuare C.civ.) uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuarul) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, având însă obligaţia de a conserva substanţa acestui bun. Este necesar a atrage atenţia la sintagmele „întocmai ca proprietarul" şi „de a conserva substanţa" folosite în definiţia legală a uzufructului. „Întocmai ca proprietarul" înseamnă că uzufructuarul, exercitându-şi dreptul de uzufruct, trebuie să manifeste aceeaşi grijă ca şi proprietarul faţă de exploatarea obiectului uzufructului, să-l exploateze cu aceeaşi intensitate de uzură. Cu alte cuvinte, uzufructuarul trebuie să-şi exercite dreptul de uzufruct ţinând cont de prevederile art.9 C.civ. Sintagma „de a conserva substanţa" înseamnă că uzufructuarul, exploatând obiectul uzufructului, are obligaţia de a întreţine obiectul uzufructului în starea normală pentru folosirea acestuia după destinaţie (art.411 C.civ.), neschimbându-i esenţa sau, în alţi termeni, valoarea lui de consum. ...