Drept penal.Partea speciala.Vol.I - Bolocan Augustina

CURSUniversitate Universitatea de stat Caiet Drept Penal

preview iconExtras din document

NOŢIUNEA, IMPORTANŢA ȘI SISTEMUL PĂRŢII SPECIALE A DREPTULUI PENAL Prin ipostaziere, noţiunea de drept penal poate fi prezentată sub trei aspecte: 1) ramură de drept; 2) ramură a știinţei dreptului (a jurisprudenţei); 3) disciplină de studiu juridică. Pe de altă parte, dreptul penal este un sistem structurat în două părţi strâns legate între ele: Partea generală și Partea specială. Raţionând silogistic, în cele ce urmează vom înfăţișa noţiunea de Parte specială a dreptului penal sub cele trei aspecte menţionate mai sus. Astfel, sub primul său aspect – parte a ramurii de drept – Partea specială a dreptului penal constituie totalitatea normelor penale care determină – atât semnele obiective și subiective ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă, cât și cercul în care sunt circumscrise faptele ce pot fi recunoscute infracţiuni – precum și stabilesc categoriile și mărimile pedepselor aplicabile persoanelor care comit astfel de fapte. Sub cel de-al doilea aspect – parte a ramurii știinţei dreptului penal – Partea specială a dreptului penal reprezintă ansamblul teoriilor, concepţiilor, ideilor despre Partea specială a dreptului penal (ca parte a ramurii de drept), privită în complexitatea și dinamismul acesteia.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Drept penal.Partea speciala.Vol.I Profesor: Bolocan Augustina