Concepţia de marketing a întreprinderii moderne ridică la rangul de necesitate orientarea ei spre exterior, deoarece ea trebuie să producă şi să ofere pieţii numai ceea ce se cere efectiv şi deci se poate vinde, orientându-şi astfel întreaga activitate în funcţie de dorinţele şi necesităţile cumpărătorului. Aceasta presupune încadrarea ei în structura mediului ambiant, sincronizarea activităţii sale cu dinamismul, formele şi direcţia evoluţiei acestui mediu. Mediul de marketing, constituit din ansamblul factorilor cu care întreprinderea trebuie să convieţuiască, care de obicei îi scapă de sub control, influenţează relaţia sa cu clienţii, astfel încât supravieţuirea şi prosperitatea sa este condiţionată de cerinţele lui.
Comentariul tau va fi primul
Curs: Mediul de funcţionare a întreprinderii şi rolul lui în activitatea de marketing Profesor: Berejan Dima