Tema 6. Politica fiscala - Bazele Fiscalitatii

CURSUniversitate ASEM Profesor Berghe Nadejda

preview iconExtras din document

1. Conceptul de politică fiscală 2. Obiectul şi metodele de promovare a politicii fiscale 3. Politica fiscală în RM 1. Politica fiscală reprezintă ansamblul deciziilor de natură fiscală, luate de factorul de decizie public, în scopul asigurării resurselor financiare destinate finanţării nevoilor publice şi a realizării unor finalităţi de natură ec-co-socială, în condiţiile în care asupra economiei acţionează factorii reali sau obiectivi a căror tendinţă nu este exclusiv ciclică. Indiferent de natura şi amplasarea macro-deciziilor fiscale, aceatsa se exercită prin constrîngerea publică, care este organizată şi legitimă sub aspect social, determinînd evoluţia structurală a sistemului fiscal. Sistemul fiscal constituie expresia deciziilor de politică fiscală, şi, în acelaşi timp, instrumentul prin care aceste decizii se transpun în practică. POLITICA FISCALĂ cuprinde ansamblul deciziilor prin care se realizează modelarea structurală a sistemului fiscal şi se asigură funcţionarea acestuia în scopul obţinerii finalităţilor dorite de decidentul public în economie. Toate aceste definiri conceptuale ale politicii fiscale reflectă ROLUL, LOCUL şi MODUL DE ACŢIUNE ale politicii fiscale. Deciziile de politică fiscală au un caracter raţional şi logic. Raţionalitatea deciziilor implică respectarea PRINCIPIILOR de bază ale IMPUNERII, respectiv:  Universalitatea,  Justeţea,  Corectitudinea,  Randamentul,  Comoditatea prelevărilor fiscale. În acelaşi timp caracterul logic al deciziilor fiscale presupune ca ”acestea să fie luate în raport cu sensul şi evoluţia previzibilă a variabilelor membrilor societăţii. Armonizarea prin actul decizional a acestor 2 cerinţe influenţează asupra finalităţilor produse de sistemul fiscal asupra mediului ec-co-social. Deciziile de politică pot urmări fie acţiuni selective, fie acţiunei globale în economie, indiferent de natura acestora trebuie să aibă în vedere strarea economiei, previziunile privind evoluţia factorilor reali şi obiectivele urmărite de guvern

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Tema 6. Politica fiscala Obiect: Bazele Fiscalitatii