Doctrine politice - Baiesu

Extras din document

. Liberalismul Liberalismul, ca noţiune, intră în circuitul ştiinţific în anii ‘30-’40 ai secolului al XIX-lea. Primele încercări de fundamentare a doctrinei liberale au fost făcute în secolele XVII-XVIII. Printre teoreticienii liberalismului “clasic” îi putem aminti pe: J. Locke, Voltaire, I. Kant, Montesquieu, T. Jefferson, A. Smith ş.a. Ideile liberale şi-au găsit aplicaţie pentru prima dată în Consituţia SUA (1787) şi în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului (1789). Liberalismului, ca filozofie şi ideologie, i-a revenit misiunea istorică de a cristaliza doctrina burgheziei privind exercitarea democratică a puterii politice. Liberalismul pledează pentru rezolvarea raporturilor economico-politice dintre societate, stat şi întreprinzători în favoarea acestora din urmă. În acest scop, doctrina liberală apelează la concepţiile individualismului concurenţial şi ale utilitarismului pe care le argumentează din perspectiva unui raţionalism pragmatic şi le legitimează juridic prin teoria contractului social şi constituţionalism. Progresul social şi optimismul istoric, etatismul moderat neoliberal, în contextul democraţiei parlamentare pluraliste, completează tabloul tematic al doctrinei liberale. În accepţiune lărgită, liberalismul este o categorie intelectuală şi morală care se fundamentează pe recunoaşterea drepturilor economice şi politice ale individului, circumscrise legii. În acest sens, liberalismul este aplicat la principiile de funcţionare a principalelor instituţii