TEMA I - INITIERE IN STUDIUL COMUNICARII. - Arta Comunicarii

Extras din document

1. 1. Obiectul şi conceptul de comunicare 1.1.1. Definirea conceptelor: comunicare, limbă, limbaj, vorbire ◊ Etimologia cuvântului „comunicare”. Viaţa noastră de zi cu zi presupune comunicare. Nevoia de a comunica, de a transmite sau de a afla de la semenii noştri idei, informaţii, sentimente este o trăsătură fundamentală a omului – ea condiţionându-i existenţa şi întreaga evoluţie, devenind prima necesitate vitală. Comunicăm, indiferent dacă dorim sau nu, în diferite situaţii: când vorbim sau când scriem, când muncim sau când ne relaxăm; comunicăm prin gesturile pe care le facem, prin expresia feţei, prin mişcările corpului. Şi atunci ce este comunicarea? Comunicarea, acest fenomen al modernităţii, dispune de două trăsături universale: omniprezenţa, adică se află peste tot în jurul nostru, şi omnipotenţa, care derivă din funcţia sa de influenţare şi convingere. Cu toţii sesizăm faptul că activitatea de comunicare ne afectează viaţa direct, imediat, dar şi indirect, pe termen nedeterminat, reprezentând esenţa vieţii. Acest lucru este confirmat şi de cercetătorii în teorie a comunicării V. Tran şi I. Stănciugelu, care afirmă că termenul comunicare este azi la modă, deoarece „activităţile sau evenimentele pe care le reprezintă se multiplică, sensul său tinde să se lărgească datorită interesului de care se bucură” [1, p.8]. Străbătând şecolele, semnificaţia cuvântului comunicare a parcurs o cale destul de lungă. Mai mulţi cercetători consideră că acest termen provine din latinescul ,,communis”, care era folosit în secolul al XIV-lea cu sensul de ,,a pune în comun”, ,,a fi în relaţie”, referindu-se la un raport, la o interacţiune. Odată cu dezvoltarea economică din secolele XVI-XVII, termenul a preluat şi sensurile „a transmite”, ,,a împărtăşi”.