Teorii ale Atribuirii - Apostol

Extras din document

J. Bruner si A. Tagiuri (1954) considerau cã piatra unghiularã a psihologiei sociale o constituie percepţia. Heider Fritz (1958), în lucrarea “Psihologia relaţiilor interpersonale” pune bazele unei noi problematici pentru psihologia socialã cognitivã, el elaboreazã o teorie a atribuirii prin care încearcã sã explice producerea prin influenţã a unor cogniţii, plecând de la studiul comportamentelor. Pentru aceasta are în vedere: acţiuni, motive, afecte, credinţe ale oamenilor. Psihologia naivã promovatã de Heider pune în centrul sãu experienţa spontanã : oamenii merg dincolo de datele situaţiei pentru a o explica, a o înţelege şi pentru a-şi adapta comportamentul. Procesele prin care o persoanã stabileşte cauzele unui eveniment comportamental sunt de fapt procese ale atribuirii (Filaret Sîntion, 1984). Atribuirea (termen consacrat în psihologie) se referã la stabilirea intenţiilor, motivelor, trãsãturilor complexe, dar profunde ale persoanei şi care provoacã anumite comportamente observabile. Atribuirea internã şi externã. Analiza acţiunii naive, care reprezintã o parte a psihologiei simţului comun a lui Heider, ia în calcul faptul cã partea observabilã a comportamentului este legatã de cauze neobservabile. ...