Sistemul de semnalizare - Ambros Ion

Extras din document

1 Semnalizarea în reţeaua telefonică Stabilirea unei legături între abonaţii unei reţele telefonice se face pe baza unor informaţii complexe, care apar la diferite nivele ale reţelei sub forma semnalizărilor. Ansamblul mijloacelor şi operaţiunilor de transmitere şi prelucrare a acestor informaţii constituie sistemul de semnalizare. Avînd în vedere că într-o reţea o CTA este conectată pe de o parte cu abonaţii săi şi pe de altă parte cu alte centrale în cadrul reţelei, se disting două tipuri de semnalizări: • Semnalizări de abonat, care se desfăşoară între abonat şi centrala proprie; • Semnalizări între centrale. 1.1 Semnalizarea pe liniile de abonat Semnalizarea de abonat, este dependentă de tipul liniei de abonat. În reţelele telefonice moderne se foloseşte în exclusivitate pentru liniile de abonaţi analogice semnalizarea în curent continuu şi tonuri. Semnalizarea în reţelele telefonice fixe analogice este de 3 tipuri: • Semnalizarea liniară – reprezintă acţiunile de ridicare a receptorului fie cu scopul de a face un apel, fie de a răspunde la unul, sau de punere a receptorului. Când receptorul este pe furcă, în linia de telefon este prezentă o tensiune de 60 de volţi. Când receptorul este ridicat, această tensiune scade, astfel centrala ştie că cineva a ridicat receptorul. Când un abonat este apelat, aparatului său telefonic îi este aplicată o tensiune de 110 volţi ce provoacă ca soneria telefonului să sune, până ce acesta ridică receptorul sau până ce chemătorul închide receptorul. • Semnalizarea vocală – reprezintă sunetele de ton ce apar în receptor. Tonul continuu semnifică că centrala telefonică este gata de a prelua numărul pe care noi dorim să-l sunăm. Tonul discontinuu lung înseamnă că telefonul abonatului sunat nu este ocupat şi soneria sa sună. Tonul discontinuu scurt înseamnă că abonatul apelat este ocupat. Iar 3 tonuri scurte arată că a apărut o eroare, adică sau numărul apelat nu există sau altceva. • Semnalizarea de comandă – semnifică procesul de culegere a unui număr de telefon. Sunt 2 metode de culegere – impuls şi ton. Metoda impuls presupune scurtcircuitarea liniei de telefon de atâtea ori de cât este cifra pe care dorim s-o culegem (o scurtcircuitare înseamnă cifra 1, 5 scurtcircuitări – cifra 5, 10 scurtcircuitări – cifra 0). Metoda tonală este mai rapidă şi presupune că fiecare cifră are atribuită o pereche de frecvenţe, una de frecvenţă joasă, iar alta de frecvenţă înaltă. În dependenţă de ce combinaţie se transmite prin linie, centrala ştie ce cifră s-a cules.