Locul şi rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii-investiţii, relaţie hotărâtoare în creşterea economică. Ca intermediari între depunătorii de economii şi beneficiarii de credite, băncile realizează următoarele: - colectează fonduri; - îşi asumă riscurile debitorilor, adică analizează cererile de credite şi preiau riscurile asociate; - îşi asumă riscul ratei dobânzii, deoarece intermediaerea presupune o transformare de scadenţă. Ca urmare a îndeplinirii eficiente a acestor funcţii, băncile obţin o recompensă, aceasta fiind sursa de bază a profitului bancar. Instituţiile bancare, ca şi alte întreprinderi producătoare de bunuri şi servicii, au ca scop major şi responsabilitatea faţă de acţionari, maximizarea profiturilor. Provocarea majoră o reprezintă reducerea riscului. Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii instituţiei financiar-bancare respective, atât un impact sub forma unor pierderi direct suportate, cât şi un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, acţionarilor, partenerilor şi chiar asupra autorităţii centrale bancare. Riscul este probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe adverse pentru instituţia bancară, iar expunerea la risc reprezintă valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le-ar suporta aceasta. Pentru reducerea riscului, conducerea băncilor trebuie să dispună de metode şi tehnici de analiză a acestuia. În domeniul financiar riscul trebuie privit ca un conglomerat sau un complex de riscuri interdependente deoarece acestea pot avea cuze comune şi producerea unuia poate genera în lanţ şi alte riscuri. ...
Comentariul tau va fi primul
19:03Curs: Masurarea riscului bancar Obiect: Achizitii Publice